
DIGITAL SHIFT
By DIGITAL SHIFT - spotmedia.ro
La Digital Shift îți arătăm că toate acestea nu numai că sunt posibile, dar chiar se întâmplă. Aducem în fața ta povești interesante despre micile revoluții care ne schimbă lumea și despre oamenii din spatele lor. Pentru că, în esență, digitalizarea este despre viața noastră și cum poate ea să devină mai simplă și mai bună.

DIGITAL SHIFTJan 14, 2023

Eugen Ursu, Graphein, la Digital Shift: Sunt sigur că Bucureștiul va avea un „geamăn digital”. Ce ne trebuie ca să-l facem
Tehnologia ajută din plin primăriile și constructorii care vor să lucreze în orașe fără să-i deranjeze prea mult pe cetățeni.
Spre exemplu, în Singapore - unul dintre cele mai digitalizate state asiatice - autoritățile au creat un „digital twin” al țării. Adică un „geamăn digital”. O clonă virtuală, cu toate clădirile, străzile și spațiile verzi importante. Orice lucrare publică poate fi testată în mediul virtual și pusă în practică doar dacă merită.
Ce ne lipsește ca să-i facem și Bucureștiului o astfel clonă? Ne-a spus Eugen Ursu, cofondator al Graphein, companie care digitalizează în domeniul construcțiilor.

Alexandra Roată, Softlead, la Digital Shift: Ce este ADN-ul digital și cum îl folosim pentru eficientizarea companiei
Dacă vrei să-ți digitalizezi afacerea, dar nu știi nici de unde să începi, nici cât va dura și cât va costa procesul, acum ai pe cine să întrebi.
Există un marketplace numit Softlead care îți citește „ADN-ul digital” al firmei și care te pune în legătură cu IT-știi care pot și vor să te ajute să iți digitalizezi compania.
Cum funcționează acest sistem a explicat, la Digital Shift, Alexandra Roată, co-fondator al Softlead.

Marian Murguleț, Trencadis la Digital Shift: Digitalizarea nu e o prioritate reală, în România. E doar declarație politică. Ce să învățăm de la Danemarca și Estonia
Marian Murguleț - acționar majoritar al companiei Trencadis și fost secretar de stat pentru Tehnologia Informației la nivelul întregii administrații centrale - a explicat, la podcast-ul Digital Shift, de ce merge atât de greu digitalizarea instituțiilor, în România.
Cum se blochează proiectele de digitalizare, cine e de vină, dar și care sunt soluțiile să accelerăm ritmul și să ne bucurăm, în sfârșit, de avantajele tehnologiei, aflați acest episod al podcast-ului Digital Shift.

Ana Opriță, 2Performant la Digital Shift: Dacă e motivat, specialistul în marketing digital câștigă și zeci de mii de euro lunar
Pe măsură ce crește interesul românilor pentru cumpărături online, dă rezultate din ce în ce mai bune marketingul cu afiliați, adus în România de compania 2Performant.
Despre cum funcționează acest tip de marketing, dar cum poți câștiga chiar și zeci de mii de euro pe lună dacă-i înveți secretele am discutat cu Ana Opriță, director tehnic la 2Performant.

Radu Nicolau, cofondator AudioTribe, la Digital Shift: Citim mai puțin de o carte pe an? Cu audiobook-urile, creștem interesul pentru lectură
Cu ajutorul tehnologiei, descoperim poveștile care ne fac oameni. N-ai timp să citești? Asculta de pe telefon, în română, un roman celebru. Sau o carte de dezvoltare personală sau accesibilizare a științei. Toate, narate de actori cunoscuți.
Cum funcționează totul a explicat la Digital Shift Radu Nicolau, cofondator al AudioTribe, prima platformă de audiobook-uri din România.

Ministrul Sebastian Burduja, la Digital Shift. Cât s-a digitalizat România, în 3 ani | Poate Guvernul să greșească dacă-l ascultă pe ION? | Când și cum va dispărea dosarul cu șină
Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja a vorbit despre eliminarea hârtiei din administrație. Când dispare dosarul cu șină și ce s-a întâmplat cu cloud-ul guvernamental și cele regionale.
Are viitor ION – inteligența artificială românească – dacă Elon Musk, Steve Wosniak și Yuval Harari cer oprirea dezvoltării algoritmilor, la nivel mondial?
Află și de ce spune Burduja că a acceptat postul de ministru al Digitalizării, deși este economist, nu IT-ist. Și ce vrea să facă.

Mădălina Ilie, fondatoarea Manna Foods Solutions, la Digital Shift: Cu ajutorul tehnologiei, alimentele dintr-o farfurie pot fi concentrate în 5 tablete. Vom învăța să mâncăm și altfel
Noile tehnologii au puterea să transforme până și modul în care mâncăm. Locul unora alimente apetisante din farfurie ar putea fi luat de tablete. Mai sănătoase, mai sățioase și mai ușor de mâncat.
Ar putea apărea și alimente tipărite în format 3D, disponibile la o apăsare de buton.
Despre aceste tendințe și tehnologiile care le pot face posibile în România am vorbit, la Digital Shift, cu Mădălina Ilie, fondatoarea Manna Foods.

Tudor Manea, CEO eMAG, la Digital Shift: Cred că 2023 va fi un an bun, având în vedere contextul macro. România nu mai e, astăzi, în situația de acum 12 ani
Tudor Manea, CEO eMAG, a povestit pe larg, la Digital Shift, despre cine și cum ia deciziile în companie, care este secretul dezvoltării afacerii și ce va aduce nou emag.ro, în 2023.
Află din interviu de podcast dacă într-adevăr, cresc prețurile înainte de Black Friday. Dar și cum se așteaptă CEO-ul celui mai mare retaliler online să fie anul 2023, din punct de vedere economic.

Laur Neagu, cofondatorul Academiei „Te fac programator” la Digital Shift: Du-te la serviciu, iar seara, după ce s-a culcat copilul, învață! Află dacă ești făcut pentru meseria asta!
Dacă îți dorești suficient de mult și dacă muncești din greu, poți deveni programator bun, la orice vârstă. Chiar și în prag de pensie. Nu contează că n-ai făcut informatică la școală sau că n-ai fost printre primii din clasă, la matematică.
Dar contează să găsești profesori buni, care să te ajute să te pregătești pentru această meserie a viitorului, a explicat, la Digital Shift, Laur Neagu, asistent universitar și co-fondator al Academiei „Te fac programator”.

Marius Ghenea, la Digital Shift: Ce greșeli fac antreprenorii care îi cer bani, cum alege companiile în care investește milioane de euro și cum ne sfătuiește să ne pregătim pentru criza economică
Invitat la Digital Shift, Marius Ghenea – unul dintre primii români care a construit un business autohton de proporții, în IT – a vorbit despre modul în care alege companiile în care investește, despre ce așteaptă de la cei care îi cer sprijinul, dar și despre cum ar trebui să ne pregătim pentru criza economică în pragul căreia ne aflăm acum.

Fondatorul BusinessDays, Laszlo Pacso la Digital Shift: Digitalizarea a schimbat radical industria evenimentelor. Acum inteligența artificială poate măsura gradul de interes al participanților
Laszlo Pacso, fondatorul proiectului BusinessDays a explicat la Digital Shift – cu câteva zile înainte de conferința anuală de business pe care o organizează – cât de mult a schimbat digitalizarea industria evenimentelor.
Spre exemplu, dacă acum câțiva ani trebuie să călătorești ca să ai acces la marile conferințe de business din România, acum te poți conecta din orice colț al lumii. Iar locul formularelor prin care organizatorii evaluează gradul de satisfacție al participanților e pe cale să fie luat de inteligența artificială.

Mircea Popa (Medicai), la Digital Shift: Nu poți folosi inteligența artificială în Sănătate, cât încă te duci cu CD-ul de la un medic la altul. Dar lucrurile se schimbă
În viitor, am putea fi tratați de medici supra specializați, reuniți într-o echipă doar pentru problema noastră de sănătate. Ne vor da medicamente personalizate, care să aibă efecte doar pentru noi.
Pare scenariu științifico-fantastic, dar poate deveni realitate curând, dacă informația medicală valoroasă ar circula mai ușor, între medicii și pacienții din întreaga lume.
Deja s-au făcut primii pași. Cum se construiește acum infrastructura care va permite accesul sigur, în timp real, la volume uriașe de date medicale a explicat, la Digital Shift, Mircea Popa, CEO al Medicai, un start-up autohton care facilitează comunicarea digitală între medici și pacienți.

Velin Ganev, la Digital Shift, despre casele de marcat ale viitorului: Cu BlueCash50, poți plăti cu cash sau card la orice angajat întâlnit într-un magazin
Ca să își țină clienții la curent cu posibilitățile extraordinare pe care le oferă tehnologia modernă, Velin Ganev – directorul general al societății Danubius Exim – a creat un dispozitiv numit BlueCash50.
E o casă de marcat mobilă, cu scanner de coduri de bare, cu POS încorporat și sistem de operare Android care îi permite oricărui angajat să încaseze, oriunde în magazin, bani de la clienți. În plus, BlueCash50 acceptă plăți nu doar cu numerar și card, ci și prin recunoașterea facială a clientului.

Adrian Ispas, cofondatorul Vatis Tech, la Digital Shift: Interacțiunea om-mașină se va face tot mai mult prin voce. S-ar putea să uităm să scriem de la tastatură
La scurt timp după terminarea facultății, 3 tineri și-au înființat propria companie, numită Vatis Tech, cu ambiția de a crea o platformă care să transcrie, după dictare, în limba română, mai bine decât o fac soft-urile multinaționalelor omniprezente, cum sunt Apple și Microsoft.
În 2 ani, au obținut finanțare, și-au dezvoltat produsul și au ieșit cu el pe piață. Astăzi îl folosesc bănci, tribunale, agenții de monitorizare de presă și televiziuni. Întreaga poveste, în acest episod din Digital Shift.

Vicepreședintele pentru Dezvoltare și Strategie al eMAG, Daniel Spiridon: În 8-10 ani, vrem să fim o prezență importantă în majoritatea țărilor Europei Centrale și de Est. Cum îi va folosi clientului
Vicepreședinte pentru Dezvoltare și Strategie al eMAG, Daniel Spiridon a explicat, la Digital Shift cum a reușit cel mai de succes brand românesc să se impună în Bulgaria și Ungaria.
De asemenea, a vorbit despre planurile pe termen lung ale eMAG, care și-a propus se extindă și majoritatea țărilor din zona centrală a continentului.

Country manager-ul Iron Mountain pentru România și Serbia, Adrian Dogaru, la Digital Shift: Statul produce anual tone de documente. Cum le arhivezi ca să ai acces la ele cu un simplu click
Statul învață greu. În consecință – chiar dacă și-ar intensifica eforturile de digitalizare – tot e puțin probabil ca instituțiile noastre să renunțe, în următorii 10 ani, la hârtie.
Așa că - în loc să visăm la soluții futuriste și la administrație care să se desfășoare doar în mediul virtual – mai bine am folosi instrumentele pe care le avem deja ca să gestionăm mai bine milioane de documente, atât în activitatea curentă, cât și în arhive.
Cum am putea face asta a explicat, la Digital Shift, country managerul pentru România și Serbia al companiei Iron Mountain, Adrian Dogaru.

Digital Shift: eMAG vrea să livreze mai mult și mai repede, dar cu mai puțină poluare. Va lucra cu roboți, chiar din acest an
Declarat recent cel mai valoros brand românesc (a depășit valoarea de 1 miliard de euro, după o creștere a valorii de piață cu 29% într-un singur an), eMAG și-a propus nu doar să livreze mai repede cumpărăturile românilor, ci să o facă și sustenabil, cu un impact cât mai mic asupra mediului.
Despre cum funcționează, de fapt, depozitele și rețeaua de livrare a eMAG, dar și despre investițiile companiei în reducerea poluării, au povestit la Digital Shift, vicepreședintele de Operațiuni al companiei, Alexandru Niculescu și directorul departamentului de Sustenabilitate, Sarah Joițoiu.

Andreea Paul, fondatoarea SmartLab, la Digital Shift: Viitorul copiilor începe cu alfabetizarea digitală. Îi pregătim pentru excelență sau îi lăsăm să devină „neangajabilii” de mâine?
În numai câțiva ani, pe măsură ce tehnologia va progresa, multe dintre meseriile de astăzi vor dispărea. Și vor fi înlocuite de altele, care momentan ni se par, încă, desprinse dintr-o poveste SF.
Ce meserii vor apărea și cum să ne pregătim copiii pentru realitatea viitorului a povestit, la Digital Shift, Andreea Paul, fondatoarea INACO și a rețelei de laboratoare educaționale inteligente SmartLab.

Mihaela Tudor, fondatoarea 2Value, la Digital Shift: Mi-am dat seama că doar prin tehnologie pot să le ofer IMM-urilor încrederea și curajul să comunice
Ca să le deschidă întreprinzătorilor mici și mijlocii căi de comunicare cu presa și să-i ajute să înțeleagă cum să își promoveze eficient afacerile, Tudor Communication investește în digitalizare.
Mai exact, agenția de Public Relations și comunicare a creat o platformă online numită 2Value prin intermediul căreia chiar jurnaliști cu experiență lucrează împreună cu antreprenorii, până când informațiile acestora de business capătă suficientă consistență și sunt așezate în forma optimă pentru difuzare. Totul, într-un mediu administrat digital.

Country managerul Visa România, la Digital Shift: De la primul card emis în 1958 la Internet of Things, via România
După 26 de ani de la emiterea primului card bancar românesc, country managerul Visa, Elena Ungureanu, a povestit, pe larg, la Digital Shift, cum a crescut, la noi, industria plăților fără numerar, dar și care sunt provocările prezentului, în domeniu.
Am aflat detalii despre ce pregătește Visa în domeniul criptomonedelor, dar și despre modalități uimitoare în care am putea plăti, în viitor, cu ajutor Internet of Things (IoT).

Marius Pașca, fondatorul AgroCity, la Digital Shift: Cum îi ajută o aplicație IT pe fermierii români să își sporească profiturile
După ce a devenit parte dintr-o familie de agricultori, IT-istul Marius Pașca (37 de ani) și-a dat seama că – deși își cunosc bine meseria și sunt administrori implicați – mulți fermieri români nu își ating potențialul în afaceri.
Așa că a creat un instrument de digitalizare în agricultură, prin intermediul căruia vezi de pe telefon ce se întâmplă în câmp, știi exact ce ai de făcut tot anul, dar și cum fiecare hectar îți influențează productivitatea fermei.

Raluca Negulescu Balaci, UiPath Foundation: Pandemia a mutat digitalizarea în educație în casa fiecărui copil. Asta înseamnă provocări multiple, în zonele defavorizate
Peste 1,7 milioane de copii trăiesc sub pragul sărăciei în România. Doar în jur de 15% dintre copiii din zone defavorizate au avut acces la școală, de când a început pandemia. Iar digitalizarea înseamnă aici poze trimise pe WhatsApp părinților cu tabla pe care profesorul scrie cu cretă.

Cătălin Frâncu, fondatorul dexonline, la Digital Shift: Cum s-a transformat un proiect studențesc început în 2001 la Boston în cel mai accesat dicționar online
Invitat în studioul Digital Shift, fondatorul dexonline, Cătălin Frâncu, a povestit cum s-a transformat un proiect studențesc pe care l-a început la Boston, în anul 2001, în cel mai accesat dicționar online din țara noastră, pe care îl folosesc milioane de români.

Liviu Apolozan, fondator DocProcess, la Digital Shift: Revoluția digitală nu este tehnologică, ci a organizării și înțelegerii proceselor de business
Nu evoluția rapidă a tehnologiei este cea care ne împinge spre transformarea digitală generalizată pe care încercăm să o facem astăzi.
Motorul este, de fapt, nevoia noastră de a atinge niște rezultate la care n-avem acces decât dacă trecem mai întâi printr-un proces de digitizare, apoi printr-unul de digitalizare și, în cele din urmă, printr-o întreagă transformare digitală.
Despre începuturile acestei revoluții, despre ritmul ei curent, în România și în lume, dar și despre cum afacerile care mai demult erau dependente de hârtie pot trece aproape integral în format digital am vorbit, la Digital Shift cu Liviu Apolozan, fondatorul DocProcess.

Gabriela Bartic, șef de operațiuni Brio.ro, la Digital Shift: 90% dintre copiii noștri s-au mutat în mediul digital. Acolo trebuie să se petreacă și educația
Invitată la Digital Shift, Gabriela Bartic - director de operațiuni la Brio.ro - a explicat că, dincolo de simpla comunicare a unor informații, școala remedială de vară i-a entuziasmat pe elevi, care au intrat la ore chiar și atunci când erau în vacanță, alături de părinți. Ba mai mult, unul dintre copii a participat, chiar și atunci când afla într-un tren izolat de ore întregi pe un câmp.
Digitalizarea democratizează accesul la educație. Iar cu instrumentele potrivite, orice elev, oriunde s-ar afla, poate avea acces la lecțiile unui prefesor extraordinar, care știe să deschidă minți și să încurajeze creativitatea.

Mircea Căpățînă, cofondator SmartBill, la Digital Shift: Digitalizarea te scutește de copierea manuală a datelor. E un plus și pentru patron și pentru angajat
Din calvarul care era în urmă cu un deceniu, emiterea și încasarea unei facturi s-au transformat, cu ajutorul digitalizării, în sarcini simple, pentru care e suficient un telefon mobil.
În România, schimbarea au adus-o 3 antreprenori din Sibiu, care au lansat SmartBill, în anul 2007. În acel an au apărut circa 30 de softuri de facturare electronica, însă doar SmartBill a crescut spectaculos, ajungând la peste 50.000 de clienți.

Fondatorii Octavic, la Digital Shift: Valul digitalizării nu poate fi oprit! Dacă vrei să fii competitiv, trebuie să evoluezi!
A patra revoluție industrială, a digitalizării, a început deja. Antreprenorii din producție sunt obligați să se pregătească pentru schimbare. O pot face înarmați cu pix și hârtie sau o pot aștepta așezați confortabil în fața unui monitor pe care să vadă, în permanență, cum lucrează angajații și cum funcționeză fiecare utilaj în parte. Inginerii Paul Harfaș și Felix Blaga - co-fondatori ai companiei Octavic – povestesc cum orice manager de fabrică se poate tranforma, în câteva luni, într-un pilot aflat la manșa propriei afaceri.

Alin Șerban, CEO Tazz by eMAG, la Digital Shift: Suntem o companie de tech care livrează și mâncare. Viitorul: Tazz personal pentru fiecare client
Mai întâi a fost „Eu ce mănânc”, o frumoasă poveste locală transformată în unul din cele mai dinamice business-uri tech de pe piața din România – Tazz by eMAG. Iar viitorul livrărilor abia acum începe să sune bine, spune CEO-ul companiei, care anunță noi facilități în aplicație, crearea de dark kitchen-uri, investiții pentru ca livrările să se facă majoritar cu mașini electrice dar și un proiect de machine learning și artificial intelligence, pentru ca fiecare client să aibă Tazz-ul lui personal.

Florin Filote, vicepreședinte eMAG, la Digital Shift: Online-ul este noua normalitate
eMAG Marketplace împlinește anul acesta 10 ani de la înființare. „Au fost niște ani frumoși în care am făcut toate greșelile pe care le puteam face și din care am învățat. A trebuit să experimentăm și să ne gândim mereu ce să facem pornind de la client”, povestește Florin Filote, vicepreședinte al eMAG și coordonator eMAG Marketplace, invitat la Digital Shift.

Mihai Matei, președintele ANIS, la Digital Shift: Când nu o să ne mai apuce panica pentru că am pierdut buletinul, o să știm că s-a făcut digitalizare în România
Ți-ai pierdut buletinul, ce simți? Panică. Carnet de șofer? Panică. Depunere de declarații în spațiul privat virtual? Coșmar. „O să știi că s-a făcut digitalizarea când o să zici a, ok, am pierdut buletinul. E simplu, îmi ia 5 minute să îl obțin. O să se schimbe ceva când interacțiunea cu statul nu o să îți mai provoace un gol în stomac, o anxietate, atunci o să știi că s-a făcut digitalizarea în România”, spune Mihai Matei, președintele Asociației Patronale a Industriei de Software și Servicii (ANIS), invitat la Digital Shift.

Shakti Spa - povestea unui business care a fost salvat și apoi crescut de un marketplace
Alin Simion este unul dintre fondatorii Shakti Spa și are povești de viață și de business captivante, cu întâmplări care i-au schimbat viața, cu momente-limită în care a crezut că o să piardă tot, situații din care a reușit să iasă adaptându-se rapid, muncind mult și păstrându-și încrederea. Soluția salvatoare pentru el s-a numit marketplace, o piața virtuală care l-a salvat de la faliment și mai apoi l-a ajutat să își crească afacerea așa cum nici nu se gândise vreodată.

Cristian Mustață, BCR, la Digital Shift: Nu vei mai merge la bancă să iei un credit, ci îi vei spune lui George unde vrei să mergi în vacanță și el va face ca asta să se întâmple
Povestea digitalizării BCR a început undeva în 2015 și a însemnat transformarea totală și radicală a celei mai mari banci din România, la acel moment. BCR era un colos bancar, cu 3 milioane de clienți, 500 de sucursale și 7.000 de angajați. În șase ani, în urma unui proces masiv de digitalizare, a ajuns ca sucursalele să se transforme în hub-uri și un credit să poată fi luat de un client de acasă, din fața telefonului sau a computerului, în numai 10 minute.
Și pentru că, simbolic, toată această transformare trebuia să poarte un nume, i s-a spus George.

Alexandru Lăpușan, CEO Zitec, la Digital Shift: Cu digitalizarea trebuie să ajungem ca dacă vreau să îmi plătesc taxele pe factura de telefon, să pot să o fac
Zitec, o companie integral digitalizată, a făcut față fără probleme la provocările pandemiei, a înregistrat o creștere vizibilă a productivității și a încheiat anul 2020 cu o dublare a cifrei de afaceri. Invitat la Digital Shift, Alexandru Lăpușan, CEO și Cofondator Zitec, spune cum a fost posibil acest dublu record.